Postire

•01/03/2009 • Lasă un comentariu

„Postul este bucurie a trupului, este tacere in care reinvatam cuvintele „.

Anunțuri

zgribulind prin sistem

•28/02/2009 • Lasă un comentariu

Anotimpul care îmi priește cel mai bine, îl trăiesc în intimitatea ființei mele. Nu îl pot numi iarnă sau primăvară, vară sau toamnă. Îl numesc anotimp. E ca o oglindă, în care timpul își petrece frunzele de la mugur la humus. Ieri, în ton cu timpul de afară, am zgribulit toată după amiaza fără Idee.  Am trăit gerul propriei morți.

Ce ciudat, toate tumulturile  și brizele de gânduri, dispar și se fac albe ca zăpada în fața goliciunii hârtiei. Cu ce să îmbraci nudul unei singure file, când toată bogăția interioară, comoara de experiență pe care o vezi adunată  în tine,  piere cu prima literă de cerneală? Să tot taci? Să nu te creionezi? Să fi mereu un spectru?

Din faţa unei minţi albe, fără memoria vieţii, te întorci pustiu şi laşi o moştenire grea peste tot ce atingi în delirul clipei de existenţă. Toţi ne rezervăm lumea atunci când ne mişcăm spre a fi. Avem universul pe mâini, dar ne prăbuşim de fiecare dată de brutalitatea unei palme, lipăite mult prea uşor. Cine m-a trezit? Dormeam, visând cucerirea unui tărâm interior. A, cine sunteţi? Sistemul?!

Nu, domne, nu mă interesează standardul de existenţă în societate. Nici binele general. Şi nu vreau să ştiu ceva despre coloratura politică. Cum percheziţie?sentinelgrey

În numele virtuţii s-au creat legi care să ne facă virtuoşi, să facă societatea virtuoasă.  De ce? Ca să putem convieţui. Se pare că omul, e o făptură deosebit de ageră şi inteligentă. Independentă şi liber arbitrară, nu poate trăi cu semenul său decât dacă înfăptuieşte binele. Naturii sale îi este groază să trăiască laolaltă cu un monstru. Bineînțeles, binele şi virtutea nu au fost niciodată pe măsura virtuozităţii umane. Au trebuit, mereu şi mereu, reinventate. Totul e relativ confruntat cu destinul umanităţii. Doar aroganţa a rămas o constantă. Binele a ajuns să nu mai fie acoperit de lege. Aceasta normează doar un cadru în care să se poate face comerţ. Importante sunt nu valorile, cum spuneam valoarea este o chestie de gust, ci capacitatea fiecăruia de alimenta sistemul economic. Un sistem care pleacă de la a acoperi şi creea gama dorinţelor umane  sfârşind în a confisca umanitatea, legând-o de glia dorinţei. Am ajuns, se pare, la mezat. Mi se scoate lumea la licitaţie. La categoria de vechituri. Nu cred să ne cumpere nimeni. Muzeele s-au reprofilat pe arta şi istoria învingătorilor. Cel mai probabil voi fi aruncat la groapa de gunoi. Nu port decât straiele strămoşilor mei. M-au dat de gol.

Societatea nu a fost vreodată menită să ne facă buni ci doar controlabili. S-a ascuns în faldurile ideilor de bine, dreptate, adevăr. Prin convieţuire suntem controlabili şi previzibili. Separaţi nu putem înfiinţa societatea. Era nevoie ca folosindu-se de ceea ce defineşte omul să creeze terenul comun. Societatea are nevoie de mase. Nu îşi poate gestiona veniturile în absenţa contribuabilului.

Aruncând o ocheadă peste veacul de ieri, în mileniul trecut, apare prin hubloul timpului, o bizarerie. Este vorba de spiritul tradiţiei. Acolo au rămas relicvele unei staze umane fascinată de  soteriologia sa. Azi, trezit şi bătut de realitatea sistemului, zăresc o lume, aflată permanent în spatele clipei. Conform sloganului trăieşte-ţi clipa, aleargă mereu după clipă. Nu au să o ajungă niciodată. E prea evident, că a-ţi trăi clipa însemnă să mori. Iar azi nimeni mai înţelege moartea. În contrast nu se mai înţelege nici viaţa.

ganduri de miez de noapte

•23/02/2009 • Lasă un comentariu
anotimpul cuvintelor frunzarite

anotimpul cuvintelor frunzarite

inceput de blog.  nu am o tinta precisa, despre ce va fi  blogul. nu am de gand sa-i ofer o tinuta profesionista. nu inca. totul e un experiment. area 51 a mintii mele.vointa de a incerca sa ma eliberez din corsetul gandurilor, a unei interioritati redusa la taceri ale neputintei. poate ca , e doar un alt  mijloc de ma integra unui cadru corect social. nu stiu. in definitiv se spune ca suntem in criza economica, asa ca in contra vointei de a nu fi economist, totul ma forteaza si ma impinge pe baricadele economiei. sunt vremuri in care si fara sa vrei devi economist. asa ca, voi economisi si voi pretui timpul intru vreme de metanoia. o metanoia, care nadajduiesc sa curete zgura depusa pe cuvintele mele.  nor de ganduri si idei care isi asteapta dezlegarea.sunt sigur ca totul va merita, insa, doar pentru mine. mai mult nu vreau sa scriu. inchei prin cuvintele psalmistului : „in toate zilele adu-ti aminte de Ziditorul tau”. primul act de metanoia e primul catre Dumnezeu.