Ieri

•29/04/2009 • Lasă un comentariu

Ieri
personale [ ]

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

2009-04-29  |     |

Ieri,
E cumplit, trăieşte doar în imaginaţia mea,
Tot ce voi spune despre ieri
Nu s-a întâmplat vreodată.

Mă uit la filmul pe care l-am văzut
Ascult ştirile şi citesc ziarul de ieri,
În mine, astăzi, toate se întâmplă altfel,
Ieri, e o pată oarbă în care mă pipăi,
Asemeni unui nevăzător care loveşte cu băţul asfaltul.

Mi-e greu să adun risipirea timpului,
Mă simt ca o sită în care e cernută vremea
Tot ce păstrez e numele pe o bucată plasticată.
De fiecare dată verific de două sau trei ori
dacă sunt eu. Mi se pare că sunt diferit.

Timpul nu e împărţit între ieri şi mâine,
Ieri + Mâine = ieri, mâine = 0,
Ieri + Astăzi = ieri, astăzi = 0,
Astăzi + Mâine = 0, ieri= constantă,
Tot ce am, e subîntins de ieri.
Ieri=(-)0.

Răbdarea

•29/04/2009 • Lasă un comentariu

Răbdarea
poezie [ ]

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

2009-04-29  |     |

Probabil că nu ai ascultat
sunetul apei
măcinând granitul,
nu trăieşti îndeajuns să vezi
nimicul din stâncă adevărul apei-
defileul

Nu vezi zdroaba vântului
când numără firele de nisip
rânduindu-le calculat în dune
nu trăieşti să auzi capodopera
orchestrei de buciume în piatră

Asemenea apei, ţi-ai crescut
adevărul în carnea voinţei mele,
asemenea vântului îţi cânţi
jalea în oasele sufletului meu

Ca şi aluatul frământat de mâini dolofane
mă întinzi şi mă arzi în cuptor
ca pe o pâine
mă tai şi mă mesteci.

De ţi-aş înveli piciorul
mai uşor s-ar roade opinci de oţel,
m-ai călca până când aş fi
asemenea tălpilor tale

Ascultare

•29/04/2009 • Lasă un comentariu

Ascultare
poezie [ ]

– – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – – –

2009-04-29  |     |

Îmi plec urechea, la fel de fidel.
Cândva, obişnuia să îmi placă,
să fiu zdrobit sub strânsoarea metaniei.
Mă plecam de sus, din voia mea, eram un preş,
pe care călcau cuvintele tale.
Azi, nu ştiu de ce, m-am înnegrit,
mă simt ponosit, nu mai sunt cârpa
bucuroasă să îţi ferească piciorul
să se plieze, să fie una cu talpa ta.
Mă simt murdar, îmbuibat, am carnea răzvrătită.
Smulge-mă sau aruncă-mă, nu mă lăsa în cerul gri
singur, electrizat, mă voi risipi ca norul în picătura
de apă a ploii.
Încheagă-mă, uneşte-mă, pentru mine, iadul e sus,
în cerul în care se face voia mea.

Moldovenii au dat foc la Parlament şi au dat buzna în Palatul Prezidenţial

•07/04/2009 • Lasă un comentariu

Moldovenii au dat foc la Parlament şi au dat buzna în Palatul Prezidenţial

preluat de pe https://savatie.wordpress.com

aprilie 7, 2009

moldCirca 30.000 de moldoveni au ieşit azi să-şi exprime nemulţumirea faţă felul în care au decurs alegerile. Protestatarii au dat foc Parlamentului şi au luat cu asalt Palatul Pezidenţial. Trupele de intervenţie au fost neputincioase, iar în prezent poliţia nu mai ia nici o atitudine faţă de mulţimea revoltată. “Din geamurile parlamentului izbinceşte fumul şi zboară valizele deputaţilor”. Astfel prezintă evenimentele de la Chişinău ziarul moscovit gazeta.ru. Televiziunea naţională a Moldovei şi-a întrerupt transmisiunea. 

gânduri în miez de zi

•31/03/2009 • Lasă un comentariu

Stau şi mă întreb: până unde vom merge refuzând să ne vedem neputinţa? Cineva pe care mi-aş dori să-l cunosc ar zice ca:” artiştii sunt primii care izbindu-se cu fruntea răzleţită la steaua polară(un centru ceresc al cunoaşterii) îşi constată funerara condiţie, aruncând din plămânii artei un urlet al demiurgului damnat sa creeze cadavre, că arta e măestria omului de muri ca un mort neînviat”. Poate.  Arta poate fi debuşeul ratarii. Prin arta se poate creea supapa prin care neantul să atârne de baierele fiinţei , să-i sărute cheotorile gurii. Poate ca arta e forma sub care prinde fond întregul corp al neputinţei noastre. Artistul ar putea fi un profet al neputinţei, un explorartor al limitei. Dar şi al sănătăţii, al vieţii refuzate. De unde durerea fiinţei, dacă nu din rărunchii vii zdrobiţi de durerea molateca a morţii?

Până unde se vor săruta moartea cu viaţa din plămânul fiecăruia? Un sărut menit sa ţeasă plasa unei iluzii. Oamenii nu sunt doar vii ei sunt şi morţi. Morţii nu sunt doar morţi ei sunt şi vii. Tare îi place omului viu cu moartea atârnândă de buza minţii sale să creadă că morţii trăiesc mai departe prin cei dragi. Să creada mai abitir ca un fundamentalist că toţi mor. Morţii întradevăr crează formele fetide ale vieţii lor. Iar vii îşi încălzesc nădejdiile în Înviere. În sâmburele lumii a fost împlântată Crucea, care spânzura pe ea veşnicia, Viaţa. Dogoarea Învierii surpând moartea. Până aici vom fi neputincioşi, constant nemulţumiţi, cu limba arsă de blestem, până aici pe cruce, locul unde moare moartea, neputinţa finală.

ghiocei

•09/03/2009 • Lasă un comentariu

curată e pădurea de zăpada,

străluce mărţişor în iarbă.

cu ningerea pe cap, copilul iernii,

de sub nămeţi,  descoperit înfaşă

în scutece călâi, pământul revăn.

sidef cu primăvară în plămâni.

flash-back-

•09/03/2009 • Lasă un comentariu

formele generale.  introspecţiile pe marginea unui lucru lipsit de importanţă.  o cultura generală sau selectivă care se pune in slujba factorului propagandist. credinţa disimulată într-un ideal realizat de puterea cetăţii pământeşti. apologia şi economiastica sistemului , a americanilor ori a uniunii europene. dezorientarea şi ameţirea omului dezrădăcinat din tradiţia străbună, care nu înseamnă să rămână într-un primitivism tehnologic, ci, recunoaşterea legii, a principiului în funcţie de care e zidită viaţa sa. pentru român înseamna identificarea legii sale cu legea lui Hristos.  Istoria de la 23 august 1944 încoace s-a scris împotriva poporului. împotriva vieţii umane. împotriva omului. este o istorie falsificată. s-a profitat şi se profită de pe urmă minciunii sistematice în care trăieşte  societatea română, societatea creştină. Economia a devenit mijloc de a subjuga puterea.  99% din ce îşi doreşte un om este indus şi fabricat de sistem.

societatea românească ar trebui să stea  sub semnul unei priviri retrospective. suntem la răscruce de istorie. indiferent de alegere vom fi răstigniţi.